Atât săptămâna aceasta, cât şi următoarea, urbea Buzăului se află în efervescenţa unor manifestări culturale importante.
Odată cu Zilele “Vasile Voiculescu” s-au sărbătorit şi 120 de ani de la fondarea primei biblioteci publice în Buzău.
Astfel, potrivit organizatorilor, programul cultural al manifestărilor se prezintă astfel: Lansarea volumului Istoricul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Buzău – 1919 – 2013, eveniment petrecut joi, la Colegiul Naţional “M. Eminescu”. Campanie de îndemn la lectură în unităţile şcolare de pe raza municipiului Buzău, întâlnire şi schimburi de experienţă cu bibliotecarii din bibliotecile publice din judeţ, evenimente desfăşurate ieri. Săptămâna viitoare, manifestările vor continua. Astfel, miercuri, 23 octombrie „Biblioteca de după rafturi” – Ziua uşilor deschise, la sediul Bibliotecii Judeţene. Tot miercuri, va avea loc lansarea volumului “Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu”, de c-dor (r) Alexandru Popa. Joi, 24 octombrie, ora 11.00 va fi organizat un Simpozion cu tema “120 de ani de bibliotecă publică la Buzău”.
La eveniment participă bibliotecari ai bibliotecilor publice din judeţ, bibliotecari pensionari, scriitori şi publicişti. Vineri, 25 octombrie – ora 11.00, la sediul Bibliotecii vor avea loc lansări de carte. În prim plan, scriitorii Marin Ifrim – “Scrisori din Anglia”, Nicolae Pogonaru – “Oraşul din camera web” şi Tudor Cicu – “Niciodată parodii…”. Acţiunile dedicate Bibliotecii Judeţene vor continua luni, 28 octombrie, de la ora 11.00 cu sesiunea de comunicări şi referate ale elevilor cu tema: „Viaţa şi opera lui Vasile Voiculescu”, eveniment organizat în parteneriat cu Comisia metodică a profesorilor de limba română. Premiile vor fi acordate de scriitorul şi regizorul de film Nicolae Cabel, preşedintele juriului. Acţiuni vor fi şi marţi, 29 octombrie, de la ora 11.00, când sunt programate lansăril