Un bărbat internat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, în secţia Boli Interne, s-a aruncat ieri dimineaţă de la etajul II al clădirii. Vasile J., de 56 ani, din Dorna Arini, şi-a dat drumul în gol de pe geamul salonului, în jurul orei 05.30, când ceilalţi pacienţi dormeau. Din primele cercetări a reieşit că bărbatul s-a trezit, s-a dus la toaletă, iar când a revenit s-a dus direct la fereastră, s-a urcat pe pervaz şi fără să rostească vreun cuvânt s-a aruncat.
„Era într-un salon cu patru paturi, toate ocupate. Pacientul care ocupa patul de lângă geam s-a trezit din cauza aerului rece care a pătruns în interior prin fereastra deschisă. L-a văzut, şi-a dat seama de ce vrea să facă şi l-a prins de spate, dar nu a reuşit să-l ţină”, au precizat cadrele medico-sanitare.
Vasile J. s-a internat la spitalul din Vatra Dornei în cursul zilei de joi, din cauza unor scăderi bruşte în greutate şi a unor dureri abdominale. În urma investigaţiilor, medicii au ridicat suspiciunea unui cancer la stomac, iar iniţial s-a crezut că bărbatul a vrut să se omoare după ce a aflat diagnosticul. Această ipoteză a fost ulterior infirmată chiar de medici, care au declarat că pacientul nu ştia de ce suferă, el nefiind încă informat asupra posibilelor probleme de sănătate.
„Motivul ar putea fi mai degrabă de natură financiară. Pacientul le-a povestit colegilor de salon că a fost disponibilizat şi are probleme cu banii. Ar fi vrut să plece în străinătate la lucru, dar nu a reuşit să-şi găsească nimic, iar acest lucru îl supărase foarte tare”, au adăugat cadrele medico-sanitare.
Vasile J. a căzut de la o înălţime de aproximativ şase metri, suferind o fractură de coloană, un traumatism abdominal şi o fractură a antebraţului stâng. Din cauza acestor leziuni, bărbatul a fost transferat în cursul zilei de ieri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
De menţionat că la Spi