Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta spune că nu are nimic împotriva protestelor paşnice: Când blochezi un oraş sau o ţară, INTERVENIM

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că nu are nimic împotriva protestelor cât timp acestea sunt paşnice, precizând că ceea ce nu va accepta este "momentul în care disputa ajunge la violenţă" şi anunţând că a decis, cu ministrul de Interne, să se intervină dacă protestele devin violente.

Ponta a participat, sâmbătă, la Braşov, la Congresul TSD, declarând jurnaliştilor, după eveniment, că nu are nimic împotriva celor care protestează, dar că nu va accepta "momentul în care disputa ajunge la violenţă".

"Nu cred că vreun om normal la cap poate să fie de acord să ne rezolvăm problemele prin violenţă", a spus premierul.

El a menţionat că încurajează dialogul şi că nu crede că vreun om normal ar fi de acord cu rezolvarea problemelor prin violenţă.

"Cred că într-o democraţie este foarte bine să existe păreri diferite, să existe dreptul absolut al celor care nu sunt de acord să îşi spună punctul de vedere. Ceea ce nu voi accepta, cât sunt prim-ministru, şi ce nu trebuie să accepte niciun om politic serios, responsabil, nu tot felul de aventurieri, este momentul în care disputa normală, dialogul, controversa ajunge la violenţă, agresiune, încălcarea legilor. Acolo nu cred că vreun om normal la cap poate să fie de acord să ne rezolvăm problemele prin violenţă. În rest, încurajez dialogul, respect pe toţi cei care au o altă părere", a spus premierul.

El a declarat că, împreună cu ministrul de Interne, Radu Stroe, şi cu şefii Jandarmeriei, a luat decizia să se intervină în cazul în care protestele devin violente.

"Atâta timp cât protestele sunt paşnice, cât nu încalcă drepturi fundamentale, nu blochează drumuri naţionale, nu intră pe proprietăţi private, evident că-mi doresc foarte mult ca să nu existe niciun fel de reacţie exagerată a forţelor de ordine şi nici n-a fost. E o lună de când în fiecare duminică sunt manifestări

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 10 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°