Dacă înainte de criză schimbau angajatorii de fiecare dată când îi nemulțumea ceva, astăzi, salariații celor mai multe companii din România consideră că au ajuns „sclavii corporațiilor“. Companiile s-au obișnuit și ele cu postura de stăpâni și se întrec, nu ca altădată în promisiunea unor pachete de beneficii complexe, ci în abuzuri și ilegalități.
Dacă ești între două locuri de muncă și intri pe site-ul undelucram.ro, este posibil să te decizi pe loc ori să nu mai lucrezi niciodată, ori să-ți iei lumea - în cap și să-ți încerci norocul pe altă piață a muncii. Sunt foarte puțini angajatorii care scapă basma curată din vârtejul zecilor de mii de comentarii postate de foști sau actuali angajați în dreptul celor peste 2.200 de companii monitorizate. Prin urmare, opiniile de pe site trebuie privite cu o doză puternică de scepticism. Pe de altă parte, în momentul în care o sută de mesaje din o sută spun același lucru, este firesc ca balanța încrederii să încline spre anonimii care-și varsă frustrările pe forum. De pildă, este relevant faptul că unele dintre companiile cele mai criticate pentru presupuse abuzuri la adresa angajaților au intrat recent în insolvență sau faliment. Este cazul distribuitorului de materiale de construcții Andami, acuzat de neplata salariilor și neacordarea pauzelor legale, a lanțului farmaceutic 2na Farm sau a companiei de consultanţă Edata, la adresa căreia majoritatea comentariilor sunt de tipul „au fost colegi care nu-și mai luaseră salariul de câteva luni, și când au anunțat că pleacă, n-au fost lăsați fără perioadă de preaviz, au fost amenințați că vor avea probleme, după care firma nu le-a mai plătit banii nici pe lunile anterioare, nici pe perioda de preaviz, nici pe zilele de concediu.“
Acuzați și acuzatori
Pentru o informare mai corectă, am pus față în față informațiile de pe site și „dreptul la replică“ al trei an