Consiliul Judeţean Bihor vrea să-şi rezolve o imensă problemă punând în valoare experienţa celui mai prestigios hidrogeolog din România, profesorul Iancu Orăşanu, de la Facultatea de Hidrotehnică din Bucureşti, care a studiat încă de la finele anilor '60 sistemele hidrogeologice din Munţii Apuseni. Care e problema? Lipsa unui sistem de aducţiune a apei şi de canalizare, epurare şi deversare a apelor uzate din zona Padiş.
În prezenţa ministrului Apelor, Lucia Varga, precum şi a reprezentanţilor Administraţiei Parcului Natural Munţii Apuseni şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, preşedintele CJ Cornel Popa l-a invitat pe profesorul Orăşanu, sâmbătă, să prezinte intenţia realizării unui proiect în acest sens, pe care Consiliul Judeţean Bihor să-l deruleze în anii următori, cu sprijin financiar de la Ministerul Apelor şi Pădurilor.
În cadrul prezentării făcute, hidrogeologul a explicat care sunt principalele resurse de apă din zona Padiş, spulberând mitul că acestea ar fi insuficiente, precum şi caracteristicile lor (trecerea pe la suprafaţă, inflitrarea cu viteze mari în subteran şi apoi revenirea la suprafaţă doar în anumite zone), arătând că nu alimentarea cu apă este adevărata problemă a Padişului, ci colectarea, canalizarea, tratarea şi deversarea apelor uzate.
"În prezent aveţi în Padiş numeroase construcţii care au fose septice, iar transportarea apelor cu dejecţii până la Beiuş costă enorm", a spus hidrogeologul. Orăşanu a spus, însă, şi că o parte din proprietarii de cabane din Padiş golesc fosele, pur şi simplu, pe suprafaţa solului, de unde ele se infiltrează în subteran, poluând apele din pământ, adăugând totodată că turiştii care stau la corturi poluează şi ei, astfel că pe perioada verii, dimineaţa şi seara, aerul din pădurile Glăvoiului devine de-a dreptul irespirabil.
Practic, coroborând nevoia găsirii unei soluţii la acest