Liderul Consiliului Judeţean Horea Uioreanu se lăuda cu noua pistă a Aeroportului clujean şi a ţinut să-i invite la evenimentul de inaugurare pe cei mai importanţi oameni ai României: premierul României, lideri de partide, miniştri, primari, preşedinţi de consilii judeţene, iar lista nu se opreşte aici
Pe 26 octombrie, la Aeroportul clujean vor fi prezenţi peste 1000 de invitaţi, care vor paticipa la evenimentul de inaugurare a noii piste de aterizare-decolare. O bună parte dintre aceştia - printre care premierul Victor Ponta, tot cabinetul său de miniştri, dar şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, precum şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea - vor ateriza cu prima cursă de linie Tarom, cea care a fost programată să deschidă operaţiunile pe pistă. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, se laudă cu noua pistă a Aeropotului Clujean şi promite un eveniment pe cinste. El spune că friptura de bizon, promisă de fostul şef al BCCO, Toma Rus, nu a fost o glumă, şi că pe lângă aceasta, a pregătit şi multe alte surprize.
Liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, se mândreşte din cale afară cu noua pistă a Aeroportului clujean şi a ţinut să-i invite, la evenimentul de inaugurare, pe cei mai importanţi oameni ai României. „Să înveţe toţi de la noi, că au ce învăţa. Este cel mai important obiectiv de investiţie pe care l-am realizat şi care va crea facilităţi imense pentru dezvoltarea Clujului", s-a lăudat Uioreanu. El spune că a pregătit mai multe surprize pentru cei peste 1000 de oaspeţi care vor participa la inaugurarea pistei, inclusiv o masă pe cinste, de la care nu va lipsi friptura de Bizon, provenită din ferma de la Recea Cristur pe care o administrează amicul său, Toma Rus, fostul şef al BCCO. S-au trimis invitaţii în primul rând la Guvern. „L-am invitat pe premierul Victor Ponta şi pe toţi miniştrii săi. Vor fi prezenţi