Astăzi este ziua mea. Treizeci de ani minus şapte buchete de crizanteme. Acum şapte ani de zile bunica s-a stins din viaţă cu doar câteva luni înaintea zilei mele. Ea era cea care, în fiecare dimineaţă a zilei a nouăsprezecea de octombrie, îmi aducea un buchet imens de flori, de crizanteme.

"Pentru chinezoaica mea", îmi spunea deseori. Iar eu, copilă ignorantă, nu înţelegeam de unde şi până unde chinezoaică. Nu ştiam atunci că de fapt crizantema este o floare originară din Asia, unde este asociată cu înţelepciunea. Zice o legendă chinezească aşa: în urmă cu 3000 de ani, un împărat a aflat că în insula Libelulei din marea Răsăritului există o plantă miraculoasă înzestrată cu darul de a întineri oamenii. Întrucât putea fi culeasă doar de cei nevârstnici (mă întreb retoric acum dacă m-aş fi încadrat), el a trimis către insulă o expediţie formată din 12 tineri bărbaţi şi 12 tinere femei. Aceştia au trecut prin multe încercări înainte de a pune piciorul pe insula florii făgăduite. Te gândeşti ca un asemenea act de curaj ar trebui răsplătit în final. Dar tinerii noştri nu au găsit nimic din ce li se promisese atunci când au reuşit să ajungă pe insulă. În schimb au ales să se stabilească acolo, iar în timp au devenit vestiţi pentru cultivarea şi negoţul cu crizantemele de aur. Nu-mi dau seama dacă ea auzise de legenda asta îndepărtată, dar ceva ceva o fi ştiut de le cultiva cu atâta grijă în grădiniţă şi mi le dăruia în fiecare toamnă. Poate era felul ei de a-mi oferi un buchet în plus de înţelepciune pe măsură ce mai îmbătrâneam un an.

Mă întorc acum la vremurile acelea şi păşesc timid pe lespezile trecutului. Mi-e teamă ca nu cumva forţa dorinţei mele de a-l reconstitui cât mai fidel să fie prea puternică şi să le scunfunde într-o uitare parţială sau chiar totală. Amintirile, imaginile, senzaţiile, vorbele s-au mai şters cu timpul şi am impresia că memoria îmi