Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că s-ar putea ajunge la o rată de absorbţie a fondurilor UE în actualul exerciţiu financiar european de peste 80% până la finalul anului 2015, dacă va fi menţinut ritmul actual de absorbţie.
"Dacă vom avea acelaşi trend, avem şanse ca până la final de 2015, atunci când se încheie ciclul pe actualul cadru financiar, să depăşim 80%", a afirmat Teodorovici, potrivit surselor de presă.
El a amintit că acum câteva zile Comisia Europeană a deblocat şi ultimul Program Operaţional, cel de Competitivitate Economică, iar în acest an România a reuşit intrări efective din rambursările de la Bruxelles de 2,3 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o valoare mai mare decât ceea ce a primit în toată perioada de după aderare, 2007-2012.
Teodorovici a evidenţiat şi că România ocupă la nivel european prima poziţie la procentul de creştere a plăţilor din partea Comisiei Europene în perioada primilor nouă luni din acest an, fiind vorba de o creştere cu 75%.
F.A. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că s-ar putea ajunge la o rată de absorbţie a fondurilor UE în actualul exerciţiu financiar european de peste 80% până la finalul anului 2015, dacă va fi menţinut ritmul actual de absorbţie.
"Dacă vom avea acelaşi trend, avem şanse ca până la final de 2015, atunci când se încheie ciclul pe actualul cadru financiar, să depăşim 80%", a afirmat Teodorovici, potrivit surselor de presă.
El a amintit că acum câteva zile Comisia Europeană a deblocat şi ultimul Program Operaţional, cel de Competitivitate Economică, iar în acest an România a reuşit intrări efective din rambursările de la Bruxelles de 2,3 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o valoare mai mare decât ceea ce a primit în toată perioada de după aderare, 2007-2012.
Teodorovici a evidenţiat şi că România