Ai putea crede că, după atâţia ani, pelerinajul de la Iaşi din 14 octombrie, când o prăznuim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, nu mai poate aduce nimic nou în plan mediatic. Ne-am cam obişnuit deja ca, pe lângă relatări obiective sau chiar emoţionante, să întâlnim în presă clasicele, de acum, trimiteri la fenomene marginale sau accidentale, care nu ţin, în orice caz, de esenţa acestui eveniment.
Se bate monedă pe îmbulzeală, deşi, de la an la an, factorii implicaţi - jandarmii, mai ales - găsesc formula care asigură o ordine deplină. Se prezintă obsesiv cazurile acelor persoane care ajung la spital sau au nevoie la faţa locului de îngrijiri medicale, ca şi cum asta ar fi de mirare într-o naţiune bolnavă, care se îndoapă cu alimente sintetice şi care trăieşte într-un stres cvasigeneralizat. Politicienii sunt admonestaţi pentru că "se bagă în faţă", puţini sesizând că tot mai rar se mai întâmplă acest lucru.
Ca să nu mai amintim de obsesia maladivă faţă de "câştigurile astronomice" ale Mitropoliei, ca urmare, mai ales, a donaţiilor primite de la pelerini. Cei care calculează aceste sume nu se jenează a numi acest pelerinaj nici mai mult, nici mai puţin decât o "afacere". Şi ne furnizează, de la an la an, tot mai multe motive pentru a nu intra în acest joc, obligându-ne să nu răspundem la întrebarea: "Câţi bani s-au câştigat?". Căci a da un răspuns la această întrebare ar însemna să validăm o viziune conform căreia totul - chiar şi în Biserică - reprezintă doar o afacere. Ca şi cum Sfânta Parascheva s-ar fi nevoit, în cei 27 de ani petrecuţi pe pământ, cu postul, cu rugăciunea, cu fapte de milostenie, doar pentru ca trupul său să primească darul neputrezirii şi pentru ca, peste o mie de ani, o mână de "popi" (cum ne alintă unii) să tragă miliarde de foloase de pe urma ei. Evident, tot la capitolul "investiţii" ar trebui socotită şi zidirea catedralei
