Scris de B.A.M - Numeroşi timişoreni au venit, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, pentru a admira câteva zeci de maşini de epocă aduse de colecţionari la „Retroparada Toamnei”. Iar vizitatorii au avut ce vedea, de la un Fiat din 1939, până la Bentley S1 sau chiar o Dacie 1300 Break folosită înainte de 1989 de Miliţie.
Vehiculele istorice, 24 la număr, mult mai multe decât estimau chiar şi organizatorii, au fost expuse în Piaţa Victoriei. Timişorenii care au aflat de eveniment sau pur şi simplu treceau prin zonă, nu au putut să nu se oprească şi să admire sau să pozeze bijuteriile pe patru roţi.
Vedetele au fost un Fiat din 1939, un Bentley S1 din 1959, dar şi maşini mai „noi”, precum un Ford Mustang II din 1965 sau o Dacie 1300 Break din 1978, folosită de Miliţie.
La eveniment a participat şi un colecţionar din Serbia, care are nu mai puțin de 50 de autovehicule. La Timișoara el a venit cu un Chrystler Valiant din 1962.
Organizatorii evenimentului promit că peste câteva luni se vor întâlni din nou în centrul Timișoarei.