În perioada modernă, una din direcțiile-cheie ale istoriografiei a fost identificarea așa ziselor „legi ale istoriei” care, în opinia savanților, determinau evoluția istorică. Pozitivismul și apoi marxismul au încercat să identifice asemenea legi care să explice istoria, dar odată cu profesionalizarea istoriei, în secolul XX, încercările de definire a unor legi ale istorice sunt din ce în ce mai puține. „Legile istoriei” nu mai atrag, după 1900, la fel de mulți adepți. Au existat însă istorici care au continuat să creada într-o asemenea filosofie. Cei mai importanți au fost Oswald Spengler, Arnold Toynbee și Benedetto Croce.

Oswald Spengler și Declinul Occidentului Cea mai cunoscută operă a istoricului german Oswald Spengler (1880-1936) este Declinul Occidentului. Cartea e scrisă în primii ani după Primul Război Mondial, iar ipoteza sa este direct legată de prăbușirea morală a Germaniei după 1918. După cum o arată și titlul, teza principală a cărții este că evoluția civilizațiilor are un tipar ciclic, că toate culturile au un ciclu de dezvoltare care merge de la naștere la declin și, în final, la dispariție. Potrivit lui Spengler, un asemenea ciclu de dezvoltarear avea câteva secole. Istoricul își argumenteaza teoria prin exemple legate de civilizația greco-romană și cea occidentală. El crede că declinul Occidentului a început deja, identificând semne ale acestuia în economia, cultura sau arta occidentală. În Germania, cartea lui Spengler a fost foarte apreciată datorită prezentării în termeni favorabili a aspirațiilor militariste germane. Teoria lui Spengler le-a oferit germanilor și un fel de consolare după dezastrul economic de după 1918, deoarece raționaliza într-un fel declinul Germaniei și îl explica printr-un proces istoric (declinul) care afecta întreaga lume occidentale. În plus, Spengler prezenta democrația drept o formă de guvernare aflată în declin