Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii intră în grevă japoneză

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Profesorii intră în grevă japoneză şi se pregătesc să protesteze şi în stradă. Ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Focşani a fost organizată o întâlnire cu toţi liderii de sindicat din şcoli, afiliaţi Sindicatului Liber din Învăţământ. Participanţilor le-a fost prezentat planul de acţiune pentru mişcarea sindicală, protestele în stradă urmând a fi organizate luna viitoare, în capitală.

Mai întâi însă, cadrele didactice vrâncene vor intra în grevă japoneză. Asta înseamnă că profesorii îşi vor desfăşura activitatea după programul normal, dar vor purta pe braţ banderole, pentru a atrage atenţia autorităţilor cu privire la problemele din sistemul educaţional. „În această perioadă, pe dumneavoastră v-aș ruga să organizați în școală acea manifestare care se numește grevă japoneză, care nu implică întreruperea activității, ci doar purtarea unei banderole la mână. Până marți o să vă transmit care sunt problemele și revendicările pe care noi le susținem pentru a fi rezolvate. În cazul în care nu vor fi rezolvatre și ascultate problemele noastre, vom merge mai departe, vom organiza și un miting la București, unde vor participa colegi de-ai noștri din toate județele țării, aproximativ 6.000- 7.000 de membri de sindicat, în prima săptămână din noiembrie. Rugămintea mea este ca atunci când veți primi acest mesaj să participe la acest miting un număr de 100 de persoane care vor fi transportate în două autocare”, a transmis Tudor Emil, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Vrancea.

La întâlnirea cu profesorii, de ieri, au mai participat Iacob Baciu, președinte al CSDR, şi Ion Naroși, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, actualmente consilier în cadrul aceluiaşi sindicat. Ambii i-au asigurat pe profesorii vrânceni de tot suportul lor în organizarea acţiunilor de protest. După încheierea şedinţei, liderii de sindicat s-au îmbarcat într-u

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 4 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°