Prof.dr. Vasile Işan, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, a primit un mesaj în care a fost ameninţat cu moartea. Expeditorul, anonim, a redirecţionat e-mailul şi către redacţia „Ziarului de Iaşi“ în momentul expedierii.
Din conţinutul mesajului, în afara înjurăturilor şi a ameninţărilor cu moartea („nu ne lăsăm până nu îţi dăm un topor în cap“), se deduce faptul că acesta ar fi unul dintre doctoranzii care au beneficiat de bursele oferite prin POSDRU, de peste 2.000 de lei, care au întârzieri mai multe luni de zile.
„Ţi-ai bătut joc de doctoranzii de la «Cuza» după pofta inimii tale! Ai făcut alba-neagra cu banii POSDRU de parcă erau primiţi de la mama dumitale. Acum, după ce studiile s-au încheiat, îţi pot spune sincer şi clar: n-ai să mori acasă“, se explică în conţinutul mesajului.
Însă rectorul instituţiei de învăţământ superior speră ca expeditorul să îşi „revizuiască atitudinea“, fără a urma alte căi legale de a-i descoperi identitatea. „Sper să îi dea Dumnezeu suficientă înţelepciune şi lucidatate. Oricum, stituaţia doctoranzilor de la noi nu este chiar atât de dramatică. Sunt universităţi la care nu s-au mai oferit bursele acestea de 10-11 luni. La noi au primit valoarea a două burse în septembrie“, a precizat rectorul. Acesta a adăugat că, deşi ar putea să ceară furnizorului de Internet datele privind ip-ul de pe care a fost trimis mesajul, alege să nu o facă pentru că vede problema ca având rădăcini mai adânci. „Mi s-a părut o chestie ilară ca cineva care are pretenţia de a fi doctorand să trimită un asemenea mesaj. Sper ca acea persoană atât de curajoasă, care a trimis mesajul sub anonimat, să se calmeze. Eu acum dacă aş fi autoritarist, un şef de instituţie, cum pretind unii că trebuie să fie rectorii, aş vedea cine e îndrumătorul şi de la şcoală doctorală provine, pentru că aş putea să descopăr ip-ul foarte uşor. Ar