Dosarul Obștii Tulnici privind fraudarea fondurilor europene a fost amânat pentru luna decembrie. Ieri a avut loc primul termen de judecată, la Tribunalul Brăila. La cererea mai multor inculpați pentru a-și angaja apărători, instanța de judecată a amânat cauza pentru data de 6 decembrie. Ieri, numai unul dintre inculpați a fost prezent în sala de judecată însoțit de apărător.
Inițial, dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea. Ulterior, acesta a fost strămutat la Tribunalul Brăila. Pe lista inculpaţilor se regăsesc Alin Olteanu, actualul şef al Obştii Tulnici, Vasilică Strătănoiu, Niţică Nelu, Costel Nicoară, Aurel Boţu, Vasile Bulimej, Valerică Grobnicu, Vasile Danţiş, Valentin Boţu, Corneliu Negru, Vasilică Stanciu, Lucica Păun, Cristinel Laurenţiu Gherman, Florin Bîznă, Nicu Florin Olteanu, Daniel Danţiş, Silică Baraghin, Liviu Iulian Manolache şi Gheorghiţă Vasile.
Procurorii acuză, prin rechizitoriu, fosta şi actuala conducere a Obştii, membri ai Consiliului de Administraţie şi mai mulţi patroni de firme care au încheiat contracte de prestări servicii în anul 2011 cu Obştea de Moşneni Tulnici. Ei vor răspunde în faţa judecătorilor pentru ilegalităţi în privinţa fondurilor europene contractate de Obşte prin intermediul APIA, care s-a constituit parte civilă cu suma de 2.657.662 lei.
Dosarul Obștii Tulnici privind fraudarea fondurilor europene a fost amânat pentru luna decembrie. Ieri a avut loc primul termen de judecată, la Tribunalul Brăila. La cererea mai multor inculpați pentru a-și angaja apărători, instanța de judecată a amânat cauza pentru data de 6 decembrie. Ieri, numai unul dintre inculpați a fost prezent în sala de judecată însoțit de apărător.
Inițial, dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a a