In contextul intalnirii recente a rectorilor marilor institutii de invatamant superior de stat si private din Romania, prof. univ. dr Vasile Isan, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), a declarat ca, la acest moment, tara noastra nu este pregatita sa aiba inca entitati academice din categoria celor axate pe cercetare avansata si educatie. "La acest moment nu suntem pregatiti pentru un asemenea lucru si putem doar sa tindem spre el. Spun asta avand in vedere faptul ca, la nivel de finantare, lucrurile sunt incomparabile fata de ce fonduri primesc marile universitati ale lumii. Unele au bugete si de un miliard si jumatate de euro in timp ce la noi, anul acesta, suma totala a Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica este de doar 200 milioane euro, asta pentru toate institutiile universitare din tara. Desigur, noi ne dorim o noua ierarhizare care, insa, sa fie bazata pe criterii transparente si unanim acceptate. Acum nu stim cine se va ocupa de ea, fie Ministerul Educatiei Nationale sau Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior ARACIS! Oricum, exista suspiciuni atunci cand facem noi aceste procese si nu vin evaluatori din strainatate", considera Isan.
De precizat ca, la finalul saptamanii trecute, Universitatea Stefan cel Mare din Suceava a gazduit Adunarea Generala a Consiliului National al Rectorilor la care au participat si ministrii Educatiei Remus Pricopie si Mihnea Costoiu. La intrunire au participat si reprezentantii universitatilor de stat iesene. In acest context, coordonatorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Ion Ionescu de la Brad, prof. univ. dr. Vasile Vintu, a fost ales sa faca parte din organismul care se va ocupa de noua clasificare a unitatilor de invatamant superior. Pe de alta parte, in acest context, Costoiu a declarat, la Consiliul National al Rectorilor ca, pân