Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondatorii Google au terminat ziua de muncă de vineri mai bogaţi cu 3 miliarde de dolari decât erau dimineaţă

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Google a reuşit vineri să treacă de pragul de 1.000 de dolari pe acţiune, pe fondul rezultatelor financiare foarte bune publicate la finalul acestei săptămâni, iar odată cu aprecierea acţiunilor a urcat şi averea celor mai importanţi executivi din companie, scrie Business Insider.

Acţiunile Google au reuşit să închidă ziua la 1.011 dolari, cu 14% peste cotaţia din ziua precedentă. Indicele miliardarilor realizat în timp real de jurnaliştii de la Forbes a calculat că averea CEO-ului Larry Page a crescut cu 3 miliarded e dolari numai în ziua de vineri, după aprecierea acţiunilor.

Serghei Brin, directorul proiectelor speciale de la Google, este cu 2,93 miliarde de dolari mai bogat la finalul zilei de vineri, conform aceluiaşi indice.

Profitul Google a crescut cu 36% în trimestrul al treilea faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 3 miliarde de dolari, iar veniturile companiei au urcat cu 12%, la 14,9 miliarde de dolari, datorită volumului mai mare de publicitate pe dispozitive mobile.

Google a reuşit să compenseze scăderea preţurilor publicităţii pe gadget-uri mobile prin creşterea volumului de spoturi plătite.

Compania a demonstrat altfel că poate monetiza serviciile de publicitate online în contextul tranziţiei tot mai multor utilizatori către smartphone-uri şi tablete. Spoturile pe dispozitive mobile se vând la preţuri mai mici decât cele desinate PC-ului tradiţional.

Acţiunile Google au crescut cu 8% în sesiunea de tranzacţii electronice după închiderea şedinţei bursiere de joi, la 959,59 dolari.

Google a reuşit vineri să treacă de pragul de 1.000 de dolari pe acţiune, pe fondul rezultatelor financiare foarte bune publicate la finalul acestei săptămâni, iar odată cu aprecierea acţiunilor a urcat şi averea celor mai importanţi executivi din companie, scrie Business

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Cătălin Predoiu: „Există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR”

Gandul acum o ora
Premierul interimar, Marian-Cătălin Predoiu, a condus luni, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), în contextul în care, în cursul acestei săptămâni

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 4 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum o ora
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

Crin Antonescu îi răspunde lui CTP: Mi-e profundă silă de ipocrizia tuturor secăturilor reunite în „marea coaliție” pentru „salvare”

HotNews acum 2 ore
Candidatul Coaliției PSD-PNL-UDMR în primul tur al alegerilor prezidențiale îi dă replica gazetarului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta a spus despre el că „s-a pus la adăpost” atunci când a susținut că nu poate să aleagă între Nicușor Dan, „un

Ce au discutat Zelenski și papa Leon al XIV-lea în prima lor discuție telefonică

HotNews acum 4 ore
Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum o ora
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Un copil de 3 ani și o femeie au murit într-un cumplit accident în județul Cluj

Ziua Constanta acum 5 ore
Un copil de doar 3 ani și o femeie în vârstă de 33 de ani au murit în localitatea Boian, comuna Ceanu Mare din județul Cluj în urma unui grav accident. Potrivit IPJ Cluj, cei doi au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion. 'În data d

Eșec al programului Rabla pentru tractoare / Aplicația AFM s-a blocat în primele minute și nu este exclus un atac cibernetic

HotNews acum 7 ore
Administrația Fondului pentru Mediu anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului Rabla la tractoare, care începuse luni la ora 10:00. Aplicația AFM s-a blocat în primele minute, din cauza numărului mare de oameni care doreau să se îns

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

12°
lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/13°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

16°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°