Joi seara, în Sala Polivalentă handbaliştii de la CSM Focşani 2007 i-au întâlnit pe cei de la HC Buzău 2012. Ca şi în ediţia trecută de campionat gazdele au câştigat cu oarecare dificultate. A rezultat o partidă de uzură, cu puţin spectacol handbalistic, pe care focşănenii au câştigat-o în final cu 25-19 (13-9). Elevii profesorului Viorel Ciubotaru au construit, spectaculos în unele momente, însă au ratat cam cât în toate jocurile de acasă de până acum. Prima parte a meciului de joi a fost săracă în goluri, până în minutul 14 mingea trecând de doar 7 ori de liniile porţilor: 5-2.
A urmat o serie bună pentru focşăneni, pe fondul unei evoluţii spectaculoase, când s-a ajuns la 10-3, după care a o consistentă serie de ratări ale lor şi scorul pauzei a fost 13-9. La începutul reprizei a doua oaspeţii s-au apropiat la trei goluri, diferenţa a fluctuat, apoi între trei şi cinci goluri pentru ca şa finalul întâlnirii să fie de 6 goluri: 25-19. A fost o victorie – pentru care toată echipa a muncit – şi atât, din perspectivă handbalistică. Formaţia CSM Focşani 2007: Rusu, Ungureanu – Sîsîeac – 1 gol, Constantin, Vasilache, Rotaru – 4, Nelu – 1, Tănase – 2, Gheorghe – 1, Barbu – 5, Necoară – 4, Bălan, Smeu – 7, Năstăsie, Stancu.
Joi seara, în Sala Polivalentă handbaliştii de la CSM Focşani 2007 i-au întâlnit pe cei de la HC Buzău 2012. Ca şi în ediţia trecută de campionat gazdele au câştigat cu oarecare dificultate. A rezultat o partidă de uzură, cu puţin spectacol handbalistic, pe care focşănenii au câştigat-o în final cu 25-19 (13-9). Elevii profesorului Viorel Ciubotaru au construit, spectaculos în unele momente, însă au ratat cam cât în toate jocurile de acasă de până acum. Prima parte a meciului de joi a fost săracă în goluri, până în minutul 14 mingea trecând de doar 7 ori de liniile porţilor: 5-2.
A urmat o serie bună p