Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Bacinschi, ales în Comitetul Director al Asociaţiei Municipiilor din România

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Primarul Decebal Bacinschi a participat joi și vineri, la București, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), care s-a desfăşurat la Rin Grand Hotel. În cadrul lucrărilor Adunării Generale, membrii AMR au ales și noile structuri de conducere, respectiv Comitetul Director şi Comisia de Cenzori. În Comitetul Director, care este organul executiv al Asociaţiei și este format din 17 membri și 6 supleanţi, a fost ales ca membru și primarul muncipiului Focșani, Decebal Bacinschi, care a deținut această calitate și în mandatul trecut. ”Întâlnirea a decurs foarte bine. Au fost alese noile organe de conducere care, în mare parte, au rămas aceleași. La întrunire au participat și președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, domnul Marian Oprișan, dar și domnii vicepremieri Liviu Dragnea și Gabriel Oprea”, ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi. Preşedinte al AMR a fost ales tot Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti.

Pe agenda Adunării Generale s-au aflat subiecte de interes pentru administraţia publică locală, precum descentralizarea și stadiul propunerilor privind îmbunătăţirea reglementărilor normative din domeniul administraţiei publice locale din România. De asemenea, a fost discutat și Raportul Comitetului Director al AMR pentru perioada iulie 2011 - septembrie 2013 şi au avut loc intervenţii ale reprezentanţilor administraţiei publice centrale, cu participarea premierului Victor Ponta. Şeful Executivului le-a spus celor prezenţi că primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene sunt cei care trebuie să implementeze măsurile care vor decurge din procesul descentralizării şi le-a cerut să nu mai fie ”îngrijoraţi” în ceea ce priveşte alocarea resurselor bugetare. ”Ceea ce se descentralizează se descentralizează cu tot cu resursele financiare, atâta cât sunt ele, evident, nu foarte mari, iar eu sunt convins

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Liderii coaliţiei nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale - surse

Mediafax acum 7 ore
Liderii coaliţiei de guvernare nu au ajuns la un consens privind data alegerilor prezidenţiale, susţin surse din lumea politică. Întâlnirea a avut loc miercuri seara.

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°