Aseară am fost invitată la studio la o premieră de film. Când spui premieră te gândeşti imediat la „Gală”, iar când spui Gală, te gândeşti la „covorul roşu”, la pereţi plini de afişe, fotografii în mărime naturală, te gandeşti la efervescenţa unei gale de film ca la Hollyood, care este întodeauna bine regizată. Era un covor roşu la intrare, erau afişe destul de mari, mai puţin fotografii mari din film pe care mi-aş fi dorit să le vad expuse.

Spectatorii se strecurau în sală modeşti, tăcuţi şi destul de trişti pentru un asemenea eveniment. Printre ei erau şi mulţi tineri fiindcă este filmul de debut al unui tânăr regizor - Tudor Costache Jurgiu. Aplauzele din final au fost atât de anemice încât l-au făcut pe Victor Rebenciuc să taxeze publicul: „La San Sebastian filmul a avut un mare succes şi a fost primit foarte bine, nu ca în România”, a spus el zâmbind cu o uşoară ironie. Sigur că minoritatea în care mă aflam şi care a încercat să compenseze lipsa de entuziasm a unei majorităţi, nu a fost suficientă. Românii sunt obosiţi! După ultimele filme româneşti pe care le-am văzut „Câinele Japonez” este o gură de aer proaspăt, pentru mine cel puţin.

Există un mare actor, o poveste simplă, o imagine expresivă şi un regizor care şi-a propus să rămână în limitele scenariului. Emoţia curge liniştit în spatele unor tăceri frumoase pe care Victor Rebenciuc le trăieste cu o intensitate numai de el ştiut. Întoarcerea fiului risipitor care i-a prilejuit atâta suferinţă tatălui şi pe care acesta îl iartă necondiţionat, îi accelerează pulsul, îi schimbă viaţa. Dragostea şi bunătatea unui părinte nu are limite, iar gheaţa dintre cei doi se topeşte într-o noapte la lumina farurilor unui autoturism marca Dacia. Viaţa începe din nou. De-acum înainte rolurile se vor schimba. Părintele se va putea odihni în sfârşit în bratele puternice ale unui fiu matur şi iubitor. O altă secve