La iarnă ne aşteaptă precipitaţii abundente, sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru această perioadă din an, susţin specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Prognoza emisă de aceştia vine, astfel, în contradicţie cu previziunile meteorologilor ruşi, dar şi cu cele ale specialiştilor din Occident, care au precizat că temperaturile din lunile ce urmează vor fi cele mai severe de la începutul secolului XX încoace.
Concret, în următoarele trei luni sunt anunţate precipitaţii abundente, dar cu temperaturi care, în luna noiembrie, se vor situa între 8 grade Celsius în Dobrogea şi 0 grade Celsius în nordul ţării.
ÎN NOIEMBRIE VOR FI ŞI 20 DE GRADE CELSIUS
În schimb, în luna decembrie, regimul termic va fi normal în cea mai mare parte a ţării, maximele lunii încadrându-se între 4 grade Celsius în Dobrogea şi -4 grade Celsius în nord. Totuşi, cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa peste media climatologică în centrul, estul şi sud-estul ţării şi apropiate de normalul perioadei în celelalte regiuni.
„Spre exemplu, în luna noiembrie am putea avea maxime care vor ajunge până la 15-20 de grade, în timp ce în decembrie ar putea ajunge la maximum 10 grade. În lunile noiembrie-decembrie, precipitaţiile sunt amestecate, adică lapoviţă şi ninsoare, pentru că mai sunt şi pătrunderi de aer rece, dar şi de aer cald. Abia din ianuarie - februarie, care sunt cu adevărat lunile cele mai reci de iarnă, atunci putem vorbi cu adevărat de ninsori”, a declarat pentru „Adevărul” meteorologul de serviciu.
Prognoza meteorologilor nu surprinde, însă, şi fenomenele severe, cum ar fi gerul, a mai completat specialistul.
VA VISCOLI ABIA ÎN IANUARIE
În prima lună a anului 2014 se vor instala frigul şi viscolul, astfel că tempera