Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Low-costul easyJet mizează pe 65.000 de pasageri pe ruta Bucureşti-Londra

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 20 octombrie 2013 ·

Compania aeriană low-cost easyJet, care a revenit în România joi cu zboruri spre Londra (Gatwick) de pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare din ţară, aşteaptă 65.000 de pasageri pe această rută în primul an de activitate.

„Am estimat că vom avea un grad de ocupare de 80% pe această rută. Am decis să revenim în România pentru că lucrurile s-au schimbat în ultimii ani, vedem potenţial pe această rută şi vrem să contribuim la creşterea pieţei“, a declarat Hugh Atken, directorul comercial al easyJet, care a venit ieri la Bucureşti pentru inaugurarea acestei destinaţii. Pe această rută vor fi operate patru zboruri săptămânal.

Întrebat de ZF cum a ajuns să ia în calcul revenirea pe Otopeni în condiţiile în care înainte de a ieşi de pe piaţă un alt reprezentant al companiei (Peter Voets- marketing manager pentru Elveţia, Austria şi Europa de Est ) afirma că operarea pe Otopeni este scumpă, Hugh Atken a spus că „ne uităm şi la costuri, însă şi la oportunitatea comercială“, fără a da detalii despre tarifele de operare stabilite cu aeroportul.

„Am luat în calcul şi relaţia comercială a României cu Marea Britanie şi numărul de firme cu capital englezesc din România. Ne bazăm atât pe traficul de business, cât şi pe cel de leisure, sunt ro­mâni care vin în Londra în vizită, dar există un interes şi din partea englezilor.“ În România sunt aproape 4.300 de firme cu capital britanic, Marea Britanie fiind al 11-lea investitor de pe piaţa locală, cu 4,6 miliarde de euro. Schimburile bilaterale România-Marea Britanie s-au ridicat anul trecut la 2,9 miliarde de euro, în creştere de la 2,7 miliarde euro în 2011.

Compania aeriană easyJet a mai fost prezentă pe piaţa locală până în toamna lui 2011. Atunci operatorul realiza cinci curse săptămânal din Bucureşti către Milano şi şapte curse săptămânal spre Madrid, transportând

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 6 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 9 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 5 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 5 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 7 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial” pentru Germania şi Europa (Der Spiegel)

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial’ pentru Germania şi pentru Europa, conform unui raport publicat în revista Der Spiegel care citează un nou document strategic al Bundeswehr-ului, i

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 6 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

Vremea

București
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

13°/24°
dum.

11°/26°
lun.

14°/26°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/33°