”Reprezentanții asociațiilor civice de patrimoniu susținute de oamenii de cultură ai orașului fac un Apel către autoritățile Timișoarei să amplifice controalele asupra celor care distrug patrimoniul istoric urban prin intervenții neautorizate la clădirile ocrotite de lege și să-i urmărească și pe acei proprietari care lasă imobilele să se degradeze prin distrugerea acoperișurilor, așa cum se întâmplă în cazul Abatorului sau al clădirii grădinarului imperial Muhle. Atragem, de asemenea, atenția organelor de control că un imobil istoric de secol XVIII de pe strada Emanoil Ungureanu a fost transformat de proprietarii de ocazie, ajunși în posesia clădirii prin acte de corupție și abuz care ar trebui să ajungă la anchetele procurorilor, într-o groapă imundă care sluțește perimetrul cetății.
În consecință, cerem autorităților ca, pe lângă amenzile contravenționale, să-i cheme în justiție pe autorii acestor fărădelegi patrimoniale pentru a răspunde penal, doar așa se va putea instaura domnia legii și vom feri orașul de dușmanii istoriei sale.”
Au semnat: Societatea TIMIȘOARA, Asociația culturală ARIERGARDA, Comitetul civic pentru apărarea patrimoniului Timișoarei, la aceste asociații s-au alăturat prin semnături Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Petru Ilieșu, scriitori, Marius Giura, managerul Festivalului internațional de jazz Gărâna, alți participanți.
”Reprezentanții asociațiilor civice de patrimoniu susținute de oamenii de cultură ai orașului fac un Apel către autoritățile Timișoarei să amplifice controalele asupra celor care distrug patrimoniul istoric urban prin intervenții neautorizate la clădirile ocrotite de lege și să-i urmărească și pe acei proprietari care lasă imobilele să se degradeze prin distrugerea acoperișurilor, așa cum se întâmplă în cazul Abatorului sau al clădirii grădinarului imperial Muhle. Atragem, de asemenea, atenția organel