Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia adolescentei de etnie romă expulzată din Franţa a fost BĂTUTĂ CRUNT în Kosovo

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 octombrie 2013 ·

Leonarda Dibrani, adolescenta de etnie romă expulzată din Franţa către Kosovo, a fost agresată împreună cu familia, duminică după-amiază, de persoane necunoscute la Mitroviţa, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei, informează AFP, citată de Mediafax.

"Familia Dibrani se plimba în Mitroviţa cu copiii când au fost agresaţi de persoane necunoscute", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, sub acoperirea anonimatului.

Mama tinerei, Xhemaili, în vârstă de 41 de ani, "a fost lovită şi este spitalizată, în timp ce copiii, traumatizaţi, se află într-un comisariat de poliţie", a adăugat sursa citată.

Tatăl, Resat Dibrani, în vârstă de 47 de ani, se află la spitalul din Kosovska Mitroviţa lângă soţia sa, a precizat sursa.

"Aceasta demonstrează că Dibrani nu sunt în siguranţă aici", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei care a cerut să i se respecte anonimatul.

Guvernul francez a lansat, miercuri, o anchetă administrativă privind condiţiile în care a fost reţinută Leonarda, în vârstă de 15 ani, din estul Franţei, la 9 octombrie. Concluziile sale sunt aşteptate în decurs de 48 de ani, joi seara sau vineri.

Miercuri, câteva sute de liceeni s-au reunit în faţa rectoratului din Paris pentru a protesta faţă de expulzarea elevilor străini, după cea de săptămâna trecută, care a vizat unul dintre colegii lui, un armean şcolarizat în capitală.

Elevii au scandat "Valls demisia !" şi "Eliberaţi-l pe Khatchik!". În vârstă de 19 ani, Khatchik Kashatryan a fost expulzat sâmbătă către Armenia.

Expulzarea elevilor aflaţi în situaţie ilegală a provocat, miercuri, disensiuni în cadrul Guvernului şi majorităţii socialiste, focalizate pe politica imigraţiei şi personalitatea ministrului de Interne, Manuel Valls.

Preşedintele francez François Hollande i-a oferit tinerei Le

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

CNA cere Comisiei Europene să ancheteze platforma TikTok pentru favorizarea exclusivă a lui Călin Georgescu

Adevarul acum 13 ore
Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva platformei chineze TikTok, pe motiv că “a amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 33 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°