Guvernul va oferi, în mod gratuit, o aplicaţie informatică pentru trimiterea în timp real, către toţi cetăţenii, a mesajelor de avertizare privind cutremurele, informaţii care erau destinate până acum doar autorităţilor, a declarat Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.
"România are un centru de alarmare rapidă bun, care este la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), însă mesajele acestuia sunt destinate în special autorităţilor, inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Ne dorim ca, în cea mai scurtă perioadă, să punem la dispoziţia cetăţenilor, a cât mai multor cetăţeni, informaţii despre seisme. Vom apela la toate mijloacele de informare, fie canale publice, presă, televiziune, Internet, dar şi telefoane mobile, de exemplu, pentru ca oamenii să primească mesaje în timp real, în timp cât mai scurt, privind apariţia cutremurelor", a spus ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, informează Agerpres.
Acesta a adăugat că este vorba despre un tip de avertizare pe care l-a văzut în Japonia şi că, de la întoarcerea sa în ţară, echipe de software lucrează la aplicaţiile care vor puse la dispoziţia publicului "în câteva luni de zile".
Întrebat despre costurile pe care ar urma să le suporte cetăţenii, ministrul delegat a arătat că proiectarea aplicaţiilor informatice este suportată din bani de la buget, dar că "gratuitatea pentru public va trebui negociată cu companiile de telefonie şi reţelele de socializare".
F.A. Guvernul va oferi, în mod gratuit, o aplicaţie informatică pentru trimiterea în timp real, către toţi cetăţenii, a mesajelor de avertizare privind cutremurele, informaţii care erau destinate până acum doar autorităţilor, a declarat Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru învăţământ superior, cercetare