Elevii claselor de alimentaţie publică din cadrul Liceului „Simion Mehedinţi” din Vidra s-au întrecut în creativitate, în cadrul proiectului desfăşurat sub genericul „Culorile şi roadele toamnei”. Astfel, sub îndrumarea profesoarei dr.ing. Malvina Ghalayini şi a maistrei Viviana Pavel, vineri, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea unităţii de învăţământ, elevii au decorat laboratorul de alimentaţie cu tablouri realizate cu elemente din natură. De asemenea, au realizat o expoziţie cu preparate culinare şi au amenajat în natură o cămară de iarnă, cu conserve din legume şi fructe.
Invitaţii au fost întâmpinaţi în această zi de sărbătoare cu tradiţionala pâine cu sare de elevii liceului, care au purtat costume populare româneşti. Acţiunea organizată la împlinirea a şase decenii de la înfiinţarea acestui liceu a constituit prilej de bucurie pentru întreg colectivul de cadre didactice, elevi şi părinţi, dar şi pentru oaspeţii care au luat parte la activităţi.
Elevii claselor de alimentaţie publică din cadrul Liceului „Simion Mehedinţi” din Vidra s-au întrecut în creativitate, în cadrul proiectului desfăşurat sub genericul „Culorile şi roadele toamnei”. Astfel, sub îndrumarea profesoarei dr.ing. Malvina Ghalayini şi a maistrei Viviana Pavel, vineri, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea unităţii de învăţământ, elevii au decorat laboratorul de alimentaţie cu tablouri realizate cu elemente din natură. De asemenea, au realizat o expoziţie cu preparate culinare şi au amenajat în natură o cămară de iarnă, cu conserve din legume şi fructe.
Invitaţii au fost întâmpinaţi în această zi de sărbătoare cu tradiţionala pâine cu sare de elevii liceului, care au purtat costume populare româneşti. Acţiunea organizată la împlinirea a şase decenii de la înfiinţarea acestui liceu a constituit prilej de bucurie pentru întreg colectivu