Mihai Câmpineanu, membru al formaţiei Şuie Paparude, se află internat într-un spital din Timişoara, după ce a făcut infarct la sfârşitul unui concert susţinut în oraş, în cadrul evenimentului Re:freshTM, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit directorului medical al instituţiei, solistul este în stare stabilă şi i se face o coronografie.
UPDATE 16:40 - Medicii din Timişoara i-au montat două stenturi lui Mihai Câmpineanu de la Şuie Paparude - surse
Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara i-au montat două stenturi lui Mihai Câmpineanu de la Şuie Paparude, susţin surse medicale, care precizează că specialiştii sunt rezervaţi în privinţa stării neurologice a artistului după infarctul suferit sâmbătă noapte.
Surse medicale de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că medicii i-au montat lui Mihai Câmpineanu două stenturi pe o arteră pulmonară, acesta aflându-se în continuare sub supraveghere medicală, după infarctul suferit sâmbătă noapte la finalul unui concert.
Potrivit surselor citate, medicii cardiologi sunt rezervaţi în privinţa stării neurologice a lui Mihai Câmpineanu, un medic neurolog de la Spitalul Judeţean din Timişoara fiind chemat la Institutul de Boli Cardiovasculare, unde componentul formaţiei Şuie Paparude se află internat.
Directorul medical al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, Constantin Luca, a declarat corespondentului MEDIAFAX că medicii vor ţine cont de dorinţa familiei şi nu vor mai face declaraţii oficiale despre starea de sănătate a lui Mihai Câmpineanu.
UPDATE 13:35 - Medic: Mihai Câmpineanu de la Şuie Paparude este în stare stabilă, i se face o coronografie
Mihai Câmpineanu de la Şuie Paparude, internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara după un infarct suferit, sâmbătă s