Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mobius: Am cumpărat acţiuni în oferta publică a Nuclearelectrica, vom cumpăra şi prin cea a Romgaz

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 20 octombrie 2013 ·

Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, din care face parte şi administratorul Fondului Proprietatea (FP), a declarat că este interesat de companiile de stat privatizate parţial de România, inclusiv de preluarea de acţiuni prin oferta publică a Romgaz.

"Am cumpărat acţiuni prin oferta publică iniţială a Nuclearelectrica, intenţionăm să cumpărăm şi în cadrul ofertei publice a companiei de gaze (Romgaz - n.r.)", a declarat Mobius într-un interviu pentru Reuters, preluată de Economic Times.

Mobius, un veteran al pieţelor emergente şi de frontieră, consideră că listarea Romgaz va contribui la creşterea în anvergură a Bursei de Valori Bucureşti şi la "promovarea României de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă".

Templeton intenţionează să investească în România în cadrul strategiei pe pieţele de frontieră, pentru care a alocat 3 miliarde de dolari, şi care a fost focusată până acum pe Nigeria şi Arabia Saudită, ţări bogate în petrol.

Mobius a mai declarat că grupul Templeton este interesat de oportunităţi de investiţie în Grecia, care ar putea fi retrogradată în scurt timp la statutul de piaţă emergentă, deschizând calea pentru investitorii interesaţi de active cu un grad mai ridicat de risc.

Statul român vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz Mediaş la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând să fie vândute, de marţi , atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.

Oferta va începe marţi şi va dura până pe 31 octombrie. O tranşă de 15% din pachet va fi rezervată investitorilor mici, iar diferenţa de 85% va fi alocată investitorilor instituţionali.

Oferta publică de la Romgaz va fi prima în care o parte din acţiuni va fi vândută pe pieţe e

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a nominalizat-o pe Pam Bondi, fost procuror general din Florida, ca noua sa propunere pentru a conduce Departamentul Justiţiei, după retragerea lui Matt Gaetz, scrie CNN. ”Pam a fost procuror pentru aproape 20 d

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 21 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Săptămâna culturală 22-28 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vineri, 22 noiembrie - Centrul Cultural Reduta (Str. Apollonia Hirscher nr. 8. Program: luni-vineri, 10:00-20:00), orele 9:00 şi 10:00 - „Cum a furat Grinch Crăciunul?”, spectacol de teatru pentru copii. Sâmbătă, 23 noiembrie - Biblioteca Judeţeană

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°