Marinel Burduja va conduce Banca Română pentru Credit şi Investiţii (actuala ATE Bank) din poziţia de preşedinte executiv, secondat de Alina Pascu (membru al conducerii ATE), Dorin Badea (fost şef al Trezorerie UniCredit), Gabriel Arsene (fost Raiffeisen Bank) şi Andrei Popovici (fost McKinsey).
„Consiliul de administraţie al BNR a aprobat joi conducerea viitoarei bănci rezultate după finalizarea tranzacţiei de preluare a ATE Bank de la Piraeus care se va realiza cu asumarea unor active şi pasive. Avizarea noii conduceri intră în vigoare la data finalizării tranzacţiei“, a declarat pentru Mediafax Nicolae Cinteză, directorul direcţiei supraveghere din BNR. El a precizat că după finalizarea tranzacţiei BNR va aproba şi noua denumire a băncii.
Omul de afaceri Dorinel Umbrărescu a semnat în luna aprilie un acord cu Piraeus Bank pentru preluarea subsidiarei ATE Bank România, urmând să plătească 10,3 milioane de euro pentru 93,27% din acţiunile instituţiei de credit. Întreaga operaţiune a fost coordonată de Marinel Burduja, fost prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank timp de şapte ani, care a părăsit banca în mai 2012.
WikiZF: Profilul companiei Piraeus Bank
Închiderea tranzacţiei a fost condiţionată de finalizarea transferului majorităţii activelor şi pasivelor către Piraeus Bank România, precum şi de obţinerea avizului autorităţilor de reglementare.
Poziţia de preşedinte al consiliului de supraveghere al viitoarei bănci va fi deţinută de Roxana Moldovan, fost vicepreşedinte al RBS România. Din consiliul de supraveghere vor mai face parte Ştefan Nanu, directorul direcţiei trezorerie din Ministerul Finanţelor, şi Valentina Şiclovan, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
După plata acţiunilor se va înscrie noul acţionar la Registrul Comerţului, iar în prima AGA va fi descărcată de gestiune vechea conducere şi numiţi con