Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţările arabe nu acceptă decizia Arabiei Saudite: funcţia în Consiliul de Securitate al ONU trebuie păstrată

Publicat in Adevarul, duminică 20 octombrie 2013 ·

Grupul state arabe din ONU a îndemnat sâmbăta Arabia Saudită să îşi reconsidere părerea faţă de propunerea Consiliul de Securitate care i-a acordat unul dintre locurile nepermanente şi să accepte oferta. Mandatul de doi ani ar putea aduce Arabiei Saudite un plus de influenţă pe plan internaţional, însă ţara arabă refuză propunerea ONU în semn de protest faţă de eşecul în soluţionarea crizei siriene. Ambasadorii statelor arabe la ONU au lansat acest apel într-un comunicat, la sfârşitul unei reuniuni, organizată după ce puterea Arabiei Saudite, concentrată în capitala Riyad, a refuzat să intre în Consiliul de Securitate al ONU, din cauza unor dezacorduri privind soluţionarea conflictului sirian.

„Sperăm ca Arabia Saudită, care este printre ţările binecuvântate ce reprezintă lumea arabică şi islamică în această perioadă de o mare importanţă istorică, în mod special pentru regiunea Orientului Mijlociu, să îşi păstreze calitatea de membru a Consiliului de Securitate” al ONU, se arată în comunicat. Liderii saudiţi ar trebui „continue misiunea lor curajoasă de apărare a intereselor noastre”, au mai spus ţările arabe, considerând apartenenţa la Consiliul de Securitate o bună oportunitate. Totodată, ambasadorii şi-au exprimat „respectul şi înţelegerea” faţă de poziţia Arabiei Saudite, limitându-se doar la îndemnuri. Arabia Saudită a refuzat vineri să intre în Consiliul de Securitate al ONU, arătându-şi dezaprobarea faţă de „neputinţa” acestui organism internaţional şi eşecul său de a rezolva conflictele din Orientul Mijlociu, în special criza siriană. Această ţară a fost aleasă joi pentru prima dată membru nepermament al Consiliului de Securitate al ONU, alături de Ciad, Chili, Nigeria şi Lituania. Mandatul lor de doi ani va începe la 1 ianuarie 2014. Până în prezent, nicio altă ţară nu a mai refuzat locul oferit de ONU. Dacă Arabia Saudită îşi menţine decizia, grupul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum o ora
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°