Pe Valea Călmăţuiului, undeva, în judeţul Brăila, la câţiva kilometri de oraşul Însurăţei, mai exact în nordul urbei, pe malul stâng al apei, locuieşte nea Costică Ciolacu. Este singurul locuitor al localităţii care înainte se chema Rubla. În această localitate oficialităţile "de la centru", în parteneriat cu mai multe ţări foste comuniste, au venit să planteze o sămânţă de secară din care să coacă "Pâinea Păcii". Rubla a fost locul reprezentativ pentru ceea ce au însemnat deportările comuniste din Bărăgan.

Nea Costică Ciolacu şi casa lui sunt precum nişte exponate vii, în muzeul deportaţilor.

Până la casa lui nea Costică Ciolacu-exponatul, alaiul oficialilor veniţi să planteze sămânţa nemţească de secară, cu câţel şi cu purcel, cu ministru şi primar, au înotat fără să crâcnească, ca pe Lună, prin mizeria, praful şi noroaiele celui mai nenorocit drum judeţean din Univers, făcut la stânga, din drumul Brăilei, la Însurăţei.

Omul era pe casa lui, veche, aproape neschimbată, dacă n-am ţine seama de o aplecătoare către vie şi o marchiză către nesfâşitul Bărăganului, pe care le-a ridicat forţat de nevoile gospodăreşti. “Acolo ţin găinile. Sunt bune, na. Mai mănânci un ou”, zice nea Costică, odată coborât de pe tabla găurită a casei.

Se uită şi el curios la “afacerea” cu secara. “E bine” zice. “Ca să mai afle lumea şi de noi, cum am trăit”. A ajuns la ceea ce avea să fie Rubla, peste timp, odată cu toţi ceilalţi, în 1951, după ce comuniştii au declanşat "Marea Deportare" a "duşmanilor poporului”, „elementelor duşmănoase” şi a „trădătorilor de neam”.

Avea doar un an, aşa că amintiri din noaptea aia cu ploaie cumplită, de care povesteşte, a aflat târziu, de la ai lui. “Eram patru oameni: părinţii şi noi, doi copii – eu şi cu soră-mea. Ce să faci?! Când am ajuns ploua ca la potop. Ne-au băgat într-un dulap. Pe urmă am crescut în pământ