Circa 60 la sută dintre beneficiarii alimentelor de la Uniunea Europeană şi-au ridicat pachetele cu alimente în prima săptămână de la demararea procedurii de distribuire.
Dorina Baboş a declarat că în perioada 14-18 octombrie, pe la punctul de distribuire a alimentelor situat în Punctul termic 38 de pe strada Avram Iancu, în spatele Liceului Sportiv, au trecut 3.300 de persoane. La nivelul municipiului Zalău, de aceste pachete ar urma să beneficieze 5.742 de persoane. Pachetele cuprind 17 kilograme de făină albă, nouă kilograme de făină de mălai, cinci litri de ulei, un pachet de paste, un borcan de zacuscă, unul de miere, trei kilograme de zahăr şi 800 de grame de roșii în bulion. Beneficiarii ar urma să primească şi 1,2 kilograme de conservă de porc, produs care nu a ajuns încă la depozit, motiv pentru care el va fi distribuit ulterior. De aceste ajutoare beneficiază persoanele care primesc ajutor social, conform Legii 416/2001; persoanele cu handicap de gradul I şi II; pensionarii cu venituri lunare de până la 400 de lei şi persoanele cu pensii de până la 400 de lei, precum şi şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi.
Circa 60 la sută dintre beneficiarii alimentelor de la Uniunea Europeană şi-au ridicat pachetele cu alimente în prima săptămână de la demararea procedurii de distribuire.
Dorina Baboş a declarat că în perioada 14-18 octombrie, pe la punctul de distribuire a alimentelor situat în Punctul termic 38 de pe strada Avram Iancu, în spatele Liceului Sportiv, au trecut 3.300 de persoane. La nivelul municipiului Zalău, de aceste pachete ar urma să beneficieze 5.742 de persoane. Pachetele cuprind 17 kilograme de făină albă, nouă kilograme de făină de mălai, cinci litri de ulei, un pachet de paste, un borcan de zacuscă, unul de miere, trei kilograme de zahăr şi 800 de grame de roșii în bulion. Beneficiarii ar urma să primească şi 1,2 kilograme de