Formă de insuficienţă respiratorie, caracterizată prin dificultate expiratorie, astmul apare din pricina unor factori alergeni. Acupunctura echilibrează energetic plămânul şi vă scapă de astm.
Dacă expiraţi şuierător - dispnee - este posibil să aveţi o hiperactivitate bronşică generată de contactul cu diverse substanţe alergene. De asemenea, boala se poate instala şi pe fondul consumului unor anumite alimente.
Factori alergeni
- praful din încăperi
- polenul unor flori
- spori fungici (mucegai)
- părul unor animale
- factori meteo (ceaţă, frig)
- poluare
Alimente ce pot declanşa crizele
-lapte
-ouă
-mezeluri
-căpşuni
Cum apar crizele
"În producerea astmului bronşic este incriminat un mecanism alergic - reacţia alergică. În urma contactului dintre unul sau mai mulţi factori alergeni şi aparatul respirator are loc o reacţie de respingere. Astfel, se realizează un spasm bronşic - contracţia musculaturii bronşice - care se manifestă prin crize de tuse cu dispnee, secreţie bronşică şi strănut", explică dr. George Gearavela, vicepreşedintele Societăţii Române de Acupunctură (www.clinicaoananicolau.ro).
Cum se tratează
"Tratamentul clasic este cel cu bronhodilatatoare, antialergice, expectorante, antibiotic, cortizon, vitamine şi diverse spray-uri. Însă, în ciuda acestui tratament, în majoritatea cazurilor, boala doar se ameliorează, dar nu se vindecă. Mai mult, bolnavii devin dependenţi de anumite medicamente. Acupunctura consideră astmul bronşic un dezechilibru energetic al plămânului şi intestinului gros şi, treptat, chiar şi al altor organe. Prin înţeparea anumitor puncte se echilibrează energetic organele afectate şi se ameliorează şi chiar vindecă boala",