Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PMP şi FC bat palma. Lista pentru PE, deschisă de Cristian Preda

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 octombrie 2013 ·

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, nu a vrut să facă parte din proiectul de fuziune dintre PMP şi FC. Acesta va încerca să-şi relanseze partidul, alături de IRL Sursa: Vlad Stănescu

Prima fuziune între partidele de dreapta va avea loc între Mişcarea Populară şi Forţa Civică. Deşi face parte din aceeaşi alianţă cu partidul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, PNŢCD-ul va rămâne alături de Iniţiativa România Liberală (IRL).

Surse implicate în discuţii au declarat pentru EVZ că PMP aşteaptă decizia definitivă a tribunalului privind înfiinţarea sa ca partid, pentru că "popularii" ar vrea ca Forţa Civică să facă pasul spre ei, şi nu invers. Discuţiile procedurale privind realizarea fuziunii vor lua startul în funcţie de decizia Justiţiei în această problemă.

Potrivit aceloraşi surse, lista noului partid pentru alegerile pentru Parlamentul European va fi deschisă de europarlamentarul Cristian Preda, în prezent suspendat din PDL şi neinclus pe lista pentru PE stabilită de democrat-liberali.

"PNŢCD e un brand"

PNŢCD nu vrea să-şi piardă identitatea printr-o fuziune, drept pentru care Aurelian Pavelescu şi liderul IRL, Vlad Moisescu, au semnat, ieri, un protocol de colaborare în baza căruia membri ai IRL vor fi cooptaţi în conducerea PNŢCD, după congresul programat pe data de 2 noiembrie. "PNŢCD nu va lua parte la un proiect de fuziune, nu se poate pierde într-un alt partid pentru că este un brand istoric", a declarat, pentru EVZ, Pavelescu.

Acesta a mai spus că el vede unificarea Dreptei sub forma unei alianţe încheiate înaintea europarlamentarelor, care să susţină apoi un candidat comun la prezidenţiale.

Tras pe tuşă de Vasile Blaga

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a fost suspendat pe 6 iulie din partid pentru o perioadă de şase luni, fiind acuzat că s-a poziţionat împotriva hotărârilor conducerii. De fapt, Preda c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 34 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 51 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum o ora
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°