Mehedințeanul Nicolae Diaconu (47 ani – n.red.), bărbatul decedat în urma accidentului grav care a avut loc la Cariera Roşiuţa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost înmormântat duminică. Ceilalți răniți grav se află în spitale din Craiova și București. Ancheta este în desfășurare.
Rudele, familia și colegii l-au condus, duminică, pe ultimul drum pe Nicolae Diaconu, din județul Mehedinți, bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de muncă de la Cariera Roșiuța. Colegii bărbatului, dar și minerii Carierei Roșiuța au făcut o chetă pentru a ajuta financiar familia decedatului. Nicolae Diaconu avea 47 de ani, era din localitatea mehedinţeană Crainici şi se afla la volanul unei maşini de mare tonaj care transporta mineri. Joi dimineața, în jurul orelor 10.00, vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat, iar șoferul din Mehedinți a decedat pe loc. Alți opt ortaci au fost răniți, unii dintre ei fiind internați, din cauza rănilor grave, la București și Craiova. Răniți cel mai grav au fost doi mineri: unul se află internat la Spitalul din Craiova şi va fi operat în această săptămână, iar celălalt se află internat la un spital din Bucureşti: „Am ajutat şi cu organizarea înmormântării, şi cu tot ce a fost nevoie. Colegul nostru de la Craiova va suferi o operaţie de reconstrucţie facială, mai are și coaste rupte, iar cel din Bucureşti a fost introdus în ghips pentru că are câteva fisuri în zona coloanei. Esta stabilizat, dar va rămâne imobilizat la spital, până începe să se refacă. Mai avem la Craiova un coleg, care are nevoie de o tijă, care îi va fi introdusă în braț. Din fericire nu a fost afectat niciun nerv, nimic. Mai sunt patru oameni internaţi la Spitalul din Motru şi unul la Târgu Jiu, cu umărul în ghips. Doi colegi au refuzat internarea, dar ne vom interesa mereu de starea lor. Toată lumea este stabilă, iar cei de la Spitalul din Motru vor fi