Moody's atribuie României ratingul "Baa3", cel mai redus nivel din categoria "investment grade", cu perspectivă negativă
"Ratingul Baa3 al obligaţiunilor guvernamentale ale României ţine cont de consolidarea fiscală reuşită în ultimii doi ani, însă este în continuare limitat de creşterea economică slabă din ultima perioadă de perspectiva slabă de creştere"
Ratingul de credit al României este limitat de perspectivele slabe de creştere economică şi de vulnerabilitatea la şocuri financiare externe, iar îmbunătăţirea calificativului depinde, totodată, de continuarea consolidării fiscale şi îmbunătăţirea calităţii activelor bancare, potrivit Moody's, citată de Mediafax. Moody's atribuie României ratingul "Baa3", cel mai redus nivel din categoria "investment grade" (active recomandate pentru investiţii pe termen lung), cu perspectivă negativă. "Ratingul Baa3 al obligaţiunilor guvernamentale ale României ţine cont de consolidarea fiscală reuşită în ultimii doi ani, însă este în continuare limitat de creşterea economică slabă din ultima perioadă de perspectiva slabă de creştere", se arată într-un comunicat transmis de Moody's.
Relaţiile strânse dintre economia românească şi UE, un factor de vulnerabilitate
Moody's avertizează că, pe termen scurt, relaţiile strânse dintre economia românească şi UE reprezintă un factor de vulnerabilitate. Deşi integrarea României cu pieţele dezvoltate din Europa de Vest va genera probabil pe termen mediu creşteri ale veniturilor şi productivităţii în ţară, revenirea economiei româneşti va fi "moderată" pe termen scurt de expunerea pe Europa, iar rata de creştere a PIB va rămâne probabil în următorul an mai redusă faţă de dinamica altor economii cu rating similar din afara Europei, se arată în comunicat.
Un alt factor care limitează ratingul de credit al României este expunerea la volatilitatea pi