Peste 2.000 de protestatari faţă de protestul minier de la Roşia Montană au plecat în marş duminică, în Capitală, din Piaţa Universităţii spre Parlament, pe bulevardul I.C. Brătianu, după ce negociatorii Jandarmeriei le-au recomandat să nu mai blocheze circulaţia.
UPDATE Manifestanţii au plecat de la Parlament şi se întorc la Universitate
Manifestanţii anti-Roşia Montană din Capitală, în număr de câteva mii, au plecat de la Parlament şi se întorc în Piaţa Universităţii, pe traseul Bulevardul Unirii - Bulevardul I. C. Brătianu.
Protestul de la Parlament de duminică seară a durat aproape două ore.
UPDATE Manifestanţii anti-Roşia Montană din Capitală au ajuns la Parlament
Câteva mii de manifestanţi anti-Roşia Montană ieşiţi în stradă, duminică, în Capitală au ajuns la Parlament, unde au protestat întorcându-se cu spatele la clădirea Senatului şi au aplaudat Academia Română, al cărei sediu se află pe trotuarul de vizavi.
Protestatarii au ajuns la Parlament în jurul orei 18.15, după un marş pe traseul Universitate - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei - Senat.
La Senat, pe Calea Septembrie, ei au blocat circulaţia pe un sens, s-au întors cu spatele spre clădire şi totodată au aplaudat Academia Română, al cărei sediu se află pe trotuarul de vizavi, pentru poziţia acesteia faţă de proiectul de la Roşia Montană.
Ulterior, în jurul orei 19.00, coloana de manifestanţi s-a pus din nou în mişcare, dând ocol clădirii Parlamentului.
Protestatarii scandează "Nu corporaţia face legislaţia", "Uniţi, salvăm toată România!" şi "Şi-au luat şpagă pentru Roşia Montană".
Protestatarii s-au adunat, începând cu ora 16.00, în zona fântânii de la Universitate, unde negociatorii Jandarmeriei le-au transmis să nu mai blocheze traficul rutier, pentru a nu îngrădi dreptul la circulaţie al altor persoane.
După discuţiile cu jandar