Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVIONUL PRĂBUŞIT sâmbătă în Belgia era vechi de 44 de ani şi mai suferise un accident în 2000

Publicat in Mediafax, duminică 20 octombrie 2013 ·

Avionul care s-a prăbuşit sâmbătă în Belgia, provocând moartea pilotului şi a celor zece paraşutişti sportivi aflaţi la bord, era un aparat vechi de 44 de ani, care s-a mai prăbuşit o dată în 2000, a anunţat duminică presa belgiană.

Avionul care, potrivit martorilor oculari, a pierdut o aripă înainte de a se prăbuşi pe un câmp în apropiere de Namur (sud), un Pilatus PC-6 Turbo Porter de construcţie elveţiană, fusese dat în folosinţă în noiembrie 1969, potrivit cotidianului La Libre Belgique.

Avionul a fost până în 1984 proprietatea companiei elveţiene Ciba-Pilatus şi era specializat în activităţi agricole. El a fost utilizat apoi, din 1985 până în 1989 pentru operaţiunile Crucii Roşii, în special în Angola.

În 1989, el a devenit proprietatea unui centru de paraşutism din Flandra (nordul Belgiei), Paracentrum Oud-Turnhout.

Dar, la 12 martie 2000, avionul s-a prăbuşit brutal pe micul aerodrom Moorsele, nu departe de oraşul francez Lille. Aparatul a căzut în timp ce zbura la circa 30 de metri de sol, provocând rănirea pilotul şi a celor şase pasageri, potrivit La Libre Belgique.

"Aparatul, numit atunci OO-FWJ, a fost reconstruit şi redenumit HB-FFP în 2002. În 2003, Pilatus Flugzugwerke vinde avionul reparat companiei Namur Air Promotion", care îl foloseşte fără probleme până la accidentul de sâmbătă, explică publicaţia.

În 44 de ani de existenţă, avionul a totalizat peste 11.000 de ore de zbor, adaugă cotidianul. Acest tip de avion nu dispune de cutie neagră, anchetatorii urmând să analizeze rămăşiţele, să interogheze martorii oculari şi să analizeze registrele de mentenanţă pentru a încerca să determine cauzele accidentului.

Accidentul s-a produs în cursul după-amiezii, în timp ce vremea era bună. Avionul avea la bord, în afară de pilot, zece paraşutişti amatori, majoritatea experimentaţi. Potrivit primarului din Namur, M

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 59 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 37 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 22 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 10 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 15 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°