Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi minori din Însurăţei au furat o autoutilitară

Publicat in Vocea Brailei, luni 21 octombrie 2013 ·

* amândoi sunt anchetaţi acum pentru furt calificat şi conducere fără permis

Vineri, 18 octombrie 2013, la ora 12.00, poliţiştii de la Însurăţei au fost sesizaţi de către localnicul Dumitru R., în vârstă de 66 de ani, care a reclamat furtul unui încărcător de telefon mobil. Fapta s-a petrecut în noaptea de 17/18 octombrie. Potrivit păgubitului, indivizi necunoscuţi pătrunseseră în garajul său şi din autoturismul aflat în interior îi sustrăseseră încărcătorul.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţii sunt doi minori din oraşul Însurăţei, ambii în vârstă de 16 ani. Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în noaptea de 17/18 octombrie 2013, cei doi minori au pătruns prin efracţie în garajul reclamantului şi au sustras încărcătorul pentru telefon mobil, după care au sustras o autoutilitară din parcarea unui bloc din Însurăţei.

După ce au furat autoutilitara, unul dintre minori a urcat la volan şi a condus pe străzile din Însurăţei, a lovit un autoturism staţionat, după care şi-a continuat deplasarea. În cele din urmă, cei doi au abandonat maşina furată. Mai mult, cu o seară înainte, cei doi răufăcători au pătruns în altă autoutilitară care era parcată pe strada Şcoala Veche din oraşul Însurăţei şi au sustras din interior un telefon mobil.

După declanşarea cercetărilor, poliţiştii au recuperat bunurile sustrase şi le-au restituit proprietarilor. În prezent, minorii sunt anchetaţi pentru furt calificat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere.

* amândoi sunt anchetaţi acum pentru furt calificat şi conducere fără permis

Vineri, 18 octombrie 2013, la ora 12.00, poliţiştii de la Însurăţei au fost sesizaţi de către localnicul Dumitru R., în vârstă de 66 de ani, care a reclamat furtul unui încărcător de telefon mobil. Fapta s-a pet

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 52 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 55 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja explică de ce se opune ca E.ON Furnizare să fie cumpărată de compania ungară MVM: „Legăturile cu Rusia sunt evidente”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat, la Digi24, câteva argumente pentru care se opune ca E.ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt eviden

Premier League: Tottenham a pierdut al patrulea meci consecutiv, 1-2 cu Leicester City. Radu Drăguşin a fost integralist

News.ro acum o ora
Echipa engleză Leicester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-1, formaţia londoneză Tottenham Hotspur, în etapa a 23-a din Premier League. Tottenham, pentru care fundaşul român Radu Drăguşin a fost integralist, a deschis scorul în minutul 33

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 39 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°