Deplasarea premierului României la Washington pică în cel mai prost moment posibil pentru el. Atât din perspectiva ţintelor de imagine externă pe care şi le-a propus, dar mai ales din cea a obiectivelor interne. Dacă este adevărat că i s-a sugerat să îşi amâne vizita, atunci s-ar putea ca în scurt timp să regrete că a ignorat acest sfat.

Victor Ponta pleacă în Statele Unite cu un bagaj plin de amintiri neplăcute pentru americani. Din acest punct de vedere, arcul peste timp de care a amintit recent cu mândrie – primul premier, după Adrian Năstase, primit la Washington în ultimii aproape zece ani – s-ar putea să nu fie de bun augur.

Predecesorul său la şefia PSD şi a guvernului a considerat că o primire la Casa Albă este cea mai bună lansare în cursa pentru preşedinţie. A fost exact invers. Poza mult-râvnită alături de George W Bush şi vorbele în dodii despre şansele lui Năstase de a deveni preşedinte, interpretate de cohorta de ziarişti de casă care l-au însoţit drept o binecuvântare supremă, nu au făcut decât să amplifice contrastul între declinul evident şi speranţele deşarte.

Pentru motive cât se poate de pragmatice, despre care am scris în numeroase rânduri, Victor Ponta este privit cu mult mai multă bunăvoinţă de către administraţia americană decât era Adrian Năstase. Mai toate au, însă, legătură cu susţinerea unoar oameni care se bucură de mare încredere la Washington. În celălalt talger stau faptele şi vorbele sale. Cele din vremea în care mentor îi era Năstase, funcţia deţinută în cea mai coruptă guvernare a României, dar şi cele recente.

”(…) România face un serviciu important SUA prin amplasarea scutului, e un lucru pe care eu îl aprob, cred că ţine de o anumită relaţie strategică a României şi sigur că poţi să-i ceri Americii, în momentul în care accepţi să-şi pună sistemul defensiv la tine în ţară, poţi să-i ceri măcar o cafea