Fabrica de bere Heineken din Craiova și-a deschis sâmbătă porțile pentru ca iubitorii de bere să aibă ocazia să afle câteva din tainele producerii acestei băuturi cu tradiție în oraș. Fabrica și-a început producția în 1970, iar din 2003 este parte a companiei Heineken, cel mai mare berar din Europa și al treilea din lume în termeni de volum.
Peste o mie de persoane, de toate vârstele (dar peste 18 ani), au ținut să vadă modul în care se prepară o bere de calitate, de la amestecarea malțului din orz cu apă, până la etapa de îmbuteliere și livrarea către consumator. Unii dintre vizitatori mai participaseră și la prima ediție a evenimentului „Ziua Porților Deschise“, în urmă cu doi ani, dar nu au putut rata prilejul de a mai face un tur al fabricii Heineken. Fie că a fost vorba de tineri, unii însoțiți de prietene sau de soții, fie de persoane de vârsta a treia, cu toții au descoperit magia Heineken de la Craiova: o fabrică dotată cu echipamente moderne, de ultimă generație, și cu un volum de producție de 1,9 milioane hectolitri de bere/an.
Organizați în grupuri de câte 30-40 de persoane, vizitatorii au fost purtați prin fabrică de maeștrii berari, care le-au și explicat fiecare pas al procesului de fabricare a berii: amestecarea malțului din orz cu apa fierbinte, adăugarea hameiului pentru a obține gustul amărui și aroma specifice berii, răcirea extractului, adăugarea drojdiei pentru a începe procesul de fermentare, filtrarea berii mature și etapa de îmbuteliere. Berea produsă de Heineken la Craiova conține doar ingrediente naturale și se îmbuteliază în sticle, doze, PET și KEG (butoi din inox).
În momentul vizitei, în fabrică se producea berea Bucegi la PET, dar Heineken deține cel mai diversificat portofoliu de mărci, acoperind toate segmentele pieței de bere din România: Heineken, Ciuc Premium, Ciuc Natur Radler, Ciuc Radler Fără Alcool, Silva,