Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 42 de ani, a făcut infarct pe scenă!

Publicat in Click, duminică 20 octombrie 2013 · ·

A coborât de pe scenă şi n-a apucat să spună decât atât: "Mă înţeapă în piept". Apoi a căzut ca secerat. În cădere s-a lovit la faţă, şi toată lumea din jurul său a început să ţipe. Un tânăr a sunat la 112 şi Mihai Câmpineanu, liderul trupei Şuie Paparude a fost preluat în 3 minute de un echipaj de salvare.

Michi este sufletul trupei Şuie Paparude, care a concertat sâmbătă seara la Timişoara. Nici nu s-a termi­nat bine concertul, că sirenele Ambulanţei i-au oprit în loc pe toţi cei prezenţi la Halele Fructus. Medicii l-au găsit pe bărbatul de 42 de ani prăbuşit lângă scenă şi au început manevrele de resuscitare. Michi suferise un infarct.

Membrii trupei au povestit că Mihai Câmpineanu s-a prăbuşit pur şi simplu la pământ, după ce iniţial acuzase dureri în piept. Bărbatul s-a lovit la faţa, în cădere. Colegii săi pun acest incident pe seama oboselii acumulate.

Duminică, ora 1.40- I s-a făcut rău când a coborât de pe scenă şi a fost resuscitat de paramedici

"De vină sunt stresul şi oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, în concert la Timişoara. Era foarte, foarte obosit. Concertul a ieşit extraordinar de bine. Tocmai voiam să-l iau în braţe şi să-i spun: «ce bine a ieşit». Şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat", ne-a declarat colegul acestuia, Mihai Dobre. „Nu este normal ca un om de 42 de ani să aibă probleme. Nu ştiam că are probleme de sănătate atât de grave, este prima oară când aud că se confruntă cu aşa ceva. Este păcat ca un om de vârsta lui să păţească aşa ceva", a declarat şi Mădălina Simionescu, impresarul trupei Şuie Paparude, pentru Click!.

Iniţial cântăreţul a fost internat la Spitalul Municipal din Timişoara, dar în cursul dimineţii de ieri a fost transferat la Institutul de Cardiologie. Aici, m

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 26 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 11 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 46 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 26 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°