Reintegrarea persoanelor private de libertate este atât o problemă a individului, cât şi a comunităţii. Se străduieşte comunitatea să o rezolve? Are ea pârghiile necesare sau se complace în a observa reuşite personale ori eşecuri?

De ani de zile, sprijinul pentru reintegrare socială se acordă mai mult în interiorul penitenciarului. Deţinuţii au şansa de a învăţa să scrie, participă la cursuri de şcolarizare, de formare profesională, la programe educaţionale şi de asistenţă psihosocială tot mai bine articulate şi adaptate nevoilor de reintegrare. Din păcate, la poarta penitenciarului se termină totul. Greul cel mare începe odată cu libertatea, căci multiple probleme sociale şi financiare îi copleşesc pe proaspeţii liberaţi. Se pot baza doar pe propriile resurse şi pe ceea ce au învăţat în penitenciar şi se trezesc într-un mediu în care, pe de o parte, lipsurile extreme şi prejudecăţile, pe de alta, tentaţiile, presează. Nevoia unui sprijin moral este maximă, ţinând cont şi de evoluţia psihomorală a celor mai mulţi foşţi deţinuţi.

Dacă pentru unii dintre ei şocul reintegrării este doar psihologic şi este atenuat de familie şi de prieteni, de ceea ce au construit, totuşi, în viaţa lor, pentru alţii el este accentuat de un mare gol uman.

Conştient de necesitatea articulării eforturilor instituţiilor şi organizaţiilor nonguvernamentale în vederea sprijinirii reintegrării sociale, Penitenciarul Codlea, prin intermediul serviciului de educaţie şi de asistenţă psihosocială, şi-a invitat partenerii să identifice căi în abordarea realistă a procesului de incluziune socio-profesională a celor care urmează să se libereze.

Au participat, alături de conducerea şi specialiştii Penitenciarului Codlea, reprezentanţi ai Agenţiei Judeţene de Ocupare a Fortei de Muncă, ai Serviciului de Probaţiune, ai Direcţiei de Servicii Sociale, Direcţiei Generale de Asistenţ