Oraşul Tismana a găzduit prima ediţie a „Festivalului Castanului”, eveniment dedicat arborelui cel mai preţuit în localitate. Autorităţi publice locale şi judeţene, dar şi oameni de cultură sau specialişti în protecţia mediului au vorbit despre importanţa pe care o are castanul pentru Tismana şi judeţul Gorj. Edilii au înmânat diplome de cetăţeni de onoare, iar artiştii „Doinei Gorjului” au ţinut un spectacol de excepţie.
Vineri a fost zi de sărbătoare la Tismana, pentru că edilii au organizat pentru prima dată „Festivalul Castanului”. Ei se mândresc cu pădurea de castani ce a făcut cunoscută localitatea, iar manifestarea a avut şi scopul de a trage un semnal de alarmă cu privire la boala ce macină hectare întregi de castani. Primarul Marian Slivilescu spune că deocamdată nu se pune problema ca festivalul de la Tismana să concureze cu cel din Baia Mare. „Este prima ediţie a Festivalului Castanului, nu a castanelor, pentru că nu vrem să îi imităm pe cei de la Baia Mare, care sunt oricum înaintea noastră. Beneficiem de o pădure de castani care este a doua ca mărime din România, aproximativ 150 de hectare de castan. Din păcate, în ultimii 20 de ani, o boală cumplită, cancerul de scoarţă, a tot diminuat această suprafaţă şi este un festival care porneşte de la o suferinţă”, a declarat Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana. Se promovează turismul
Prezent la prima ediţie a „Festivalului Castanului” de la Tismana, prefectul Claudiu Teodorescu, speră ca astfel potenţialul turistic al zonei să crească pe viitor. „Ne interesează foarte mult să nu rămână la prima ediţie şi tocmai de aceea am venit şi îi sprijinim, pentru că orice astfel de festival, care vine în avantajul dezvoltării turistice a judeţului Gorj, pentru mine şi pentru noi, ca instituţii de coordonare administrative judeţene, este foarte important”, a declarat Claudiu Teodorescu. Bani europen