O persoană a murit, iar alte cinci, între care o mireasă, au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs în judeţul Cluj, după ce maşina în care se aflau a lovit un cal lăsat nesupravegheat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Gina Pop, a declarat că poliţiştii cercetează cauzele exacte în care a avut loc accidentul.
"Din primele informaţii rezultă că o maşină în care se aflau şase persoane, şoferul şi cinci pasageri, a fost implicată într-un accident care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DJ 161D, pe direcţia de mers dinspre localitatea Nireş spre Dej, după ce a lovit un cal lăsat nesupravegheat pe carosabil. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite, trei grav şi două mai uşor, iar una, o femeie de 49 de ani, a decedat. Se pare că printre persoanele rănite grav se află o mireasă şi una din naşele de cununie, iar persoana decedată este cealaltă naşă", a spus Pop.
Persoanele rănite au fost transportate la UPU Cluj-Napoca.
Potrivit poliţiştilor din Dej prezenţi la locul accidentului, mai multe persoane care participau la o nuntă în localitatea Nireş ar fi furat mireasa, conform tradiţiei, şi s-ar fi urcat cu aceasta într-o maşină.
Poliţiştii clujeni au stabilit, în urma cercetărilor, că vinovat de producerea accidentului este proprietarul calului lăsat nesupravegheat, acesta fiind cercetat pentru ucidere din culpă.
"Cu ocazia cercetării împrejurărilor în care s-a produs accidentul, poliţiştii au stabilit că vinovat este C. V., acesta lăsând calul nesupravegheat pe timpul nopţii, bărbatul încălcând regula de circulaţie privind «supravegherea animalelor pe partea carosabilă» faptă prevăzută şi sancţionată de art. 163, alin. 1, din Regulamentul de aplicare al OUG 195/ 2002, republicată. Poliţiştii continuă cerce