Mihai Câmpineanu, membru al formaţiei Şuie Paparude, se află internat în stare gravă într-un spital din Timişoara, după ce a făcut infarct la sfârşitul unui concert susţinut în oraş, în cadrul evenimentului Re:freshTM, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Colegii de trupă au declarat că Mihai Câmpineanu le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbuşit la pământ. În cădere, cântăreţul s-a lovit la faţă.
"De vină sunt stresul şi oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, în concert la Timişoara. Era foarte foarte obosit", a declarat colegul acestuia de la Şuie Paparude, Mihai Dobre.
Colegii acestuia au sunat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a sosit un echipaj SMURD care l-a preluat pe Mihai Câmpineanu şi l-a transportat la Spitalul Municipal Timişoara.
Medicii de la Urgenţe au spus că acesta a suferit un infarct.
Duminică dimineaţă, cântăreţul a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.
Şuie Paparude a susţinut, sâmbătă seară, un concert la Timişoara în cadrul evenimentului Re:freshTM.
Şuie Paparude s-a lansat în toamna anului 1993, având cinci membri, între care un basist (Mihai Dobre - Dobrică) şi un clapetist (Mihai Câmpineanu - Michi), şi aborda un stil alternativ-new-wave, potrivit site-ului trupei.
Mihai Câmpineanu, membru al formaţiei Şuie Paparude, se află internat în stare gravă într-un spital din Timişoara, după ce a făcut infarct la sfârşitul unui concert susţinut în oraş, în cadrul evenimentului Re:freshTM, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Colegii de trupă au declarat că Mihai Câmpineanu le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptul