Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stancu: "Dacă nici handbalul nu-şi revine, facem la fel şi acolo!"

Publicat in Vocea Brailei, luni 21 octombrie 2013 ·

* nemulţumit de faptul că HC Dunărea a pierdut meciul cu "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Bunea Stancu a atras atenţia că povestea FC Brăila ar putea fi reluată şi aici * preşedintele CJ Brăila a subliniat că nu sprijină lipsa de performanţă şi că va analiza cu atenţie rezultatele echipei de handbal feminin * totodată, acesta şi-a expus încă o dată punctul de vedere în privinţa echipei de fotbal

Echipa de handbal feminin HC Dunărea Brăila riscă să piardă sprijinul administraţiei locale dacă nu îşi va îmbunătăţi rezultatele. Cel puţin acesta a fost mesajul preşedintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, nemulţumit de faptul că HC Dunărea a pierdut recent meciul cu "U" Jolidon Cluj. Mai exact, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, acesta a anunţat că va analiza foarte atent evoluţia echipei în viitorul apropiat şi va decide dacă aceasta merită sau nu să mai fie finanţată. "Eu vă spun un lucru, dacă nici handbalul nu-şi revine, îmi mai pun un program peste cele existente şi facem la fel şi acolo. Ori facem performanţă, ori nu? Că nu sunt obligat nici acolo să merg la infinit. Stau şi mă uit cu atenţie la ce se întâmplă. Toată lumea câştigă la Cluj, noi pierdem. Nu e în regulă!", a declarat Stancu. Menţionăm că şeful PSD Brăila a abordat subiectul amintit, plecând de la întâlnirea ce a avut loc săptămâna trecută, pe tema fotbalului. Acesta a ţinut să reitereze ideea că administraţia locală vrea să sprijine fotbalul, însă doreşte performanţă. "Ştiţi punctul meu de vedere. Noi suntem pentru fotbal, dar în nişte condiţii normale de finanţare. Vrem performanţă, le-am spus care e părerea mea. Fotbaliştii au un singur gând - să treacă luna şi să ia banii. Ei nu au altceva de făcut decât să joace fotbal şi să câştige. Nu putem nici să dăm bani numai de dragul de a-i da. Eu le-am spus din vară că până în iunie am fost responsabil de activitate. S-a terminat campi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost identificate genele care determină forma dinţilor

News.ro acum o ora
Variantele genetice care determină forma dinţilor – inclusiv o genă moştenită de la neanderthalieni – au fost identificate de o echipă internaţională de cercetători, condusă de University College London (UCL), din Marea Britanie. Într-un nou articol

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

News.ro acum o ora
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează BBC. Pasărea a fost o emblem

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 2 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 2 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 5 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 2 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 12 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/6°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°