Acum un an şi două luni vedeam pe viu din cazanul stadionului lui Fenerbahce cum Vasluiul le ţinea piept turcilor, primind golul egalizator în ultimul minut, dintr-o fază pe care cu un pic de atenţie putea s-o evite. Senzaţia pe care o lăsau verzii în arena turcă era de echipă legată, bine hrănită, bine finanţată, bine trăită. Se aterizase pe un aeroport mărginaş, dar cu un avion pe fuselajul căruia cineva lipise un colant cu sigla SCVS, făcându-i pe senzaţionaliştii ziarişti turci să creadă că aceşti români provinciali sunt atât de bogaţi încât au în dotare aeronavă personală .

Deşi pe teren erau Sânmărtean, Antal, Niculae, Dani Coman şi pleiada de străini aduşi cu bani mulţi şi plătiţi cu bani şi mai mulţi, personajul principal al grupului era Adrian Porumboiu. Mereu în mişcare, mereu cu telefonul la ureche, patronul nu pierdea nici o secundă de antrenament, se interesa dacă lui Celeban i s-a închiriat apartament, dacă pe Antal îl mai doare glezna, dacă pentru copiii lui Mike s-a găsit o grădiniţă, dacă, dacă, dacă....

În cele 14 luni scurse de atunci, Adrian Porumboiu s-a depărtat cu fiecare din cele peste patru sute de zile de echipă şi de ideea pe care doar ambiţia lui le-a creat. Eşecul intrării în Champions League s-a aşternut peste iritatrea ratării a două titluri pe care n-a ezitat nici un moment să le considere incorecte. Şi peste o investiţie totalmente privată de măcar vreo 40-50 de milioane de euro care n-a rodit pe măsura ambiţiilor acestui om de mare succes pe toate celelalte planuri, minus domeniul în care şi-a dorit cel mai mult să izbutească. Dezamăgirea personală probabil că e şi mai mare pentru un patron de fotbal care, spre deosebire de absolut toţi ceilalţi, vine chiar din fotbal, cu o activitate de aproape o jumătate de veac pe gazon şi în jurul lui.

Conform clasamentului oficial, publicat cinic pe