Spaţiu, hobbiţi, povestea „prinţesei inimilor“, Victor Rebengiuc şi încă o ploaie cu chiftele: câteva dintre subiectele producţiilor care vor umple sălile de cinema până la sfârşitul anului.
Marile ecrane stau sub semnul continuărilor unor succese de box-office, în lunile care urmează. Să luăm exemplul „The Hunger Games“, care anul trecut a stabilit record după record în toate ţările unde a rulat şi care continuă cu „Catching Fire“, cu premiera pe 22 noiembrie. Cel mai frumos cadou de Crăciun pentru fanii genului, „The Hobbit: There and Back Again“, ajunge tot în format 3D pe 13 decembrie.
La capitolul comedii, avem parte de ce-a de-a doua „Ploaie cu chiftele“ pe 25 octombrie, când va rula „Cloudy with a Chance of Meatballs 2“, iar la capitolul SF o nouă parte din Thor, „The Dark World“, pe 8 noiembrie. A revenit pe ecrane din 11 octombrie şi thrillerul de acţiune Machete, în care alături de Danny Trejo mai joacă Charlie Sheen şi Mel Gibson. Un mare succes se anunţă a fi şi Diana, care rememorează ultimii doi ani de viaţă ai celei mai îndrăgite prinţese din istorie, întruchipată de Naomi Watts. Tot în categoria filmelor care au avut premiera recent se înscrie blockbusterul „Gravity“, care deja a spart toate recordurile în materie de încasări în SUA, ajunse la aproape 60 de milioane de dolari.
Românii nu vin la cinema doar pentru a vedea marile succese străine în materie de film, ci şi pentru a vedea producţii româneşti. „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, a depăşit toate recordurile în materie de spectatori şi încasări pentru un film românesc din ultimii 11 ani în cinematografele autohtone, cu încasări de un milion de lei. Sunt însă filme româneşti care i-ar putea călca pe urme. Un exemplu este „Câinele Japonez“, în care Victor Rebengiuc joacă rolul unui bătrân care îşi pierde soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei