Mihai Câmpineanu, liderul formaţiei Şuie Paparude, a fost transferat la Spitalul Judeţean din Timişoara. Decizia a fost luată de medicii Institutului de Boli Cardio Vasculare, din cauza gravităţii problemelor neurologice suferite de solist. Sursa: Adi Pîclișan
După ce artistul a suportat o intervenţie chirurgicală coronariană, pentru desfundarea arterelor, medicul Constantin Luca, şeful Clinicii de Cardiologie, a declarat că problema cardiacă este stabilă, dar creieru a fost afectat de lipsa de oxigen, deoarece artistul a suferit mai multe stopuri cardio-respiratorii după infarct.
Mihai Câmpineanu (42 de ani) a suferit un infarct la sfârşitul concertului susţinut, sâmbătă seară, la Halele Fructus, în cadrul evenimentului ReFresh TM. "De vină sunt stresul şi oboseala, nu alcoolul, consumul de droguri sau altceva. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o tot aici, în concert la Timişoara. Era foarte, foarte obosit", a declarat Mihai Dobre, membru al trupei.
La coborârea de pe scenă, Michi a acuzat dureri toracice, apoi s-a prăbuşit. Salvarea a sosit în şapte minute, iar medicii au depus eforturi ca să-l resusciteze.
CITIȚI ȘI: Michi de la "Şuie Paparude" a suferit un INFARCT. Medicii au anunțat că starea lui este stabilă | VIDEO