Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Listarea deceniului chiar se face: Romgaz la bursă. BVB poate rămâne însă doar cu 5% din acţiuni

Publicat in Ziarul Financiar, luni 21 octombrie 2013 ·

Statul vinde Romgaz la doar de şase ori profitul net, deşi firme mari de profil precum Exxon-Mobil sau Shell sunt cotate la de 9-12 ori profitul net. Romgaz estimează un profit de 320 mil. euro în 2013, cel mai mare câştig obţinut vreodată de o companie publică locală.

Investitorii de la Bucureşti vor putea să cumpere între 5% şi 15% din capitalul producătorului de gaze Romgaz în cadrul ofertei publice de listare la bursă care va începe mâine şi a cărei valoare va fi cuprinsă între 312 mil. euro şi maximum 416 mil. euro în funcţie de preţul final al ofertei.

Însă investitorii de la Londra pot subscrie două treimi din ofertă, iar dacă o vor face, ar putea cumpăra 10% din acţiunile Romgaz, aşa că celor de la Bucureşti le vor rămâne 5%. Listarea Romgaz a fost foarte aşteptată de piaţa locală de capital.

Preţul acţiunii variază între 24 şi 32 de lei, la care compania este evaluată între 2 şi 2,7 mld. euro. Profitul net bugetat pentru 2013 este de circa 320 mil. euro, la afaceri de aproape 1 mld. euro. O evaluare de 2 mld. euro înseamnă un multiplu de 6,5 ori profitul net. Pentru comparaţie, Exxon-Mobil are o valoare de piaţă de 385 mld. dolari, adică de 11,3 ori profitul net, în timp ce Shell este evaluată la 216 mld. $, de 8,7 ori profitul net. Romgaz exploatează şi vinde ju­mătate din producţia de gaze naturale din România, adică 5 mld. mc anual, la preţul reglementat de circa 160 $/1.000 mc în 2013. Peste trei ani acest preţ va fi liberalizat complet pentru persoane fizice şi juridice, adică va ajunge egal cu cel de import, de circa 400$/1.000 mc în prezent. Dacă Romgaz ar fi vândut în 2013 la preţul liberalizat, profitul său ar fi fost dublu, adică 640 mil. euro. Aceas­ta ar însemna că multiplul de evaluare coboară la doar 3, ceea ce înseamnă o companie de gaz foarte ieftină. Continuarea pe ZFCorporate

Statul vinde Romgaz la doar d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°